Oferte de muncă gratuite în străinătate în Uniunea Europeană

Munca în Austria

25-11-2019

Munca în Austria pentru românii vorbitori de limbă germană, reprezintă o alternativă bună față de Germania. Merită de asemenea luate în considerare și alte țări vorbitoare de limbă germană precum Elveția sau Liechtenstein. Astăzi povestim pe scurt despre munca și viața în Austria.

Munca în Austria

Austria este o țară cu o rată de șomaj mult mai scăzută decât în România oscilând în jurul cifrei de 5%, în timp ce la noi această rată a scăzut la numai 6,8%. Datorită acestui fapt poți alege dintre numeroasele oferte de muncă, fără teamă de concurență. Dacă cunoști limba germană fără nicio problemă ar trebui să-ți găsești un loc de muncă în servicii.

În Austria există o cerere mare pentru vânzători, chelneri, barmani, frizeri sau cosmeticieni. Pe piața de muncă lipsește de asemenea forța de muncă calificată din domeniul tehnic și al construcțiilor, iar în sezonul de iarnă din domeniul turistic. În sezonul de vară se găsesc posturi care necesită calificări mai puține și un nivel de limbă mai scăzut – de ex. la cules de sparanghel sau struguri. La fel ca în Germania, în Austria îngrijitoarele românce prezintă interes, lipsesc însă posturile pentru muncitorii în producție.

Se estimează că în prezent (2019) în Austria lucrează în jur de 112 mii de români. Aceștia sunt în principal muncitori din agricultură, îngrijitoare și muncitori în construcții de diferite specializări.

Salariul

Munca în Austria nu se recompensează cu un salariu minim obligatoriu, cum suntem obișnuiți în România. De obicei se consideră, că salariul brut nu ar trebui să fie niciodată mai mic de 1000 de euro. Cu toate acestea, în multe sectoare – de ex. construcții și industrie –sunt incluse prevederi suplimentare referitoare la existența unor acorduri colective sectoriale. Datorită acestor prevederi, din start este prevăzut că de exemplu o cameristă nu poate avea un salariu mai mic de 1200 euro, iar muncitorul din ramura metalurgică mai mic de 1500 euro. Salariul mediu anual în Austria este ridicat – în conformitate cu datele furnizate de către OCDE, peste 45 de mii de euro, echivalent cu 3800 euro brut pe lună. De asemenea lucrând în Austria te alegi cu două tipuri de salarii suplimentare: al treisprezecelea salariu acordat în perioada concediului și al paisprezecelea salariu acordat în perioada Crăciunului.

Cheltuielile legate de traiul de zi cu zi sunt mai ridicate decât în România. La prima vedere, în magazine prețurile sunt mai mari cu aproximativ 30%. Cheltuielile lunare de întreținere sunt diferite în funcție de regiune și mărimea orașului. Cel mai scump este în Viena– trăind în capitală, pentru cheltuielile de zi cu zi trebuie alocați în jur de 1000 de euro lunar.

Durata de muncă

În Austria săptămâna de lucru durează la fel ca și în România – 40 de ore. Conform legii, durata normală de lucru este de 8 ore, la aceasta ar trebui adăugată pauza de masă care nu este inclusă în timpul de lucru.

În cazul unor sectoare/ ramuri în care sunt active acordurile colective de muncă, cel mai adesea durata de muncă săptămânală este micșorată la 38,5 ore. Recompensa pentru orele suplimentare este de cel puțin 150% sau se oferă o zi liberă.

O altă excepție de la desfășurarea normală a timpului de lucru îl reprezintă următorul mod 4x9h + 1x4h. Datorită acestui lucru muncitorii se pot bucura de așa numita vinerea scurtă.

Concediul

La modul standard de muncă de 5 zile pe săptămână, angajatului îi sunt alocate 25 de zile de concediu de odihnă. Pentru angajații care lucrează 6 zile pe săptămână, le sunt cuvenite 30 de zile de concediu de odihnă. După atingerea vechimi de 25 de ani de muncă, numărul de zile libere crește cu 1 săptămână de zile lucrătoare, adică cu 5 zile respectiv 6 zile. Altfel decât în România, nu există posibilitatea plății zilelor de concediu neluate.

Supliment pentru copii

Austria oferă părinților supliment pentru copii. Indiferent de situația financiară a părinților, statul oferă acest supliment lunar. Valoarea acestuia depinde de numărul de copii și vârsta lor. Pentru un copil valoarea suplimentului este în jur de 110-200 euro – cu cât numărul copiilor este mai mare și sunt mai în vârstă, cu atât valoarea suplimentului este mai mare.

Având în vedere cele enumerate mai sus, cum ți se pare ideea unui loc de muncă în această țară? Lasă-ne părerea ta în comentarii și nu uita să ne urmărești pe pagina de Facebook!

Cauți un job în Austria? Aruncă o privire pe cele mai noi locuri de muncă!>>